"Tu eşti o fetiţă tare curajoasă, Ana”. "Da”, spune ea şoptit şi deloc convingător. "Iar Doamne-Doamne te va ajuta!”. "Da”. "...Şi o să fie bine, Ana!”. "Da”. Vocea stinsă a copilului îţi însângerează inima. Pentru ea, "o să fie bine” înseamnă multe lucruri aproape imposibile.

UNU: să ai o familie. Ana Maria a venit pe lume pe 23 martie, acum 9 ani. Ultima născută într-o casă în care alţi patru copii erau martori şi victime ale bătăilor tatălui. 12 ani a trăit mama lor cu el. "A devenit violent la un an şi jumătate după ce ne-am luat. Se născuseră copiii, el a început să bea... Când se înfuria, ne dădea afară din casă şi dormeam cu cei mici pe stradă”, povesteşte Maria Drăgoi, mama Anei.

DOI: să te iubească părinţii. Iubirea înseamnă grijă şi alinare. Iar faţă de propriul copil, iubirea părintelui ar trebui să fie la fel de mare ca drumul până la Dumnezeu şi-napoi... Când tatăl ei devenea violent, Ana-Maria, fiind cea mai mică, se speria şi nu reuşea să fugă din calea lui, o dată cu ceilalţi fraţi. Dacă el ţipa, ea încremenea în loc şi-n calea nebuniei lui. Pe un picior are un semn de la tata: o cicatrice lăsată de lama cuţitului.

TREI: să creşti alături de fraţi. Când s-a hotărât să se despartă de el, Maria s-a trezit cu copiii de mână, fără niciun acoperiş deasupra capului. Părinţii ei n-au vrut s-o primească în casa de la ţară. "Acolo locuieşte şi fratele meu, cu familia lui”, îi iartă ea. Şi-a lăsat copiii în grija statului şi-a plecat să muncească în Italia, să strângă bani pentru o locuinţă. După câteva luni însă, s-a întors în grabă: Ana Maria era grav bolnavă.

PATRU: să nu fi bolnav. Prin primăvara lui 2009, fetiţa a început să se simtă rău: ameţea, vomita, o durea capul. "E o indigestie”, a zis pediatrul. După două săptămâni, Ana s-a trezit, într-o dimineaţă, uitându-se cruciş. Cei de la Spitalul din Târgu Jiu şi