Se pare,

se pare că lumea asta mare e mai puţin blazată decît lumea mică a fiecăruia dintre noi.

Ea mai emite mesaje şi replici la cei cîţiva care mai fac poezie, azi – amintind de sticla aceea de Coca-Cola căzută pe un aparat Morse, în Ultimul ţărm al lui Kramer,

sticla aceea care, după catastrofa unui război nuclear declanşat de un conflict între China şi Albania, încă mai producea sunete de viaţă în pustietatea mondială, receptate de un submarin comandat de Gregory Peck,

în sfîrşit, nu am ajuns acolo, e doar o fulguranţă,

un derapaj – cum ar spune Dan Stanciu, colegul meu de bancă propriu-zisă, fără bancomat, ultimul suprarealist tenace de pe acest ţărm al Mării Negre, un taciturn care mai crede în eficacitatea discreţiei –,

DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la româniun derapaj pentru a ajunge la replica pe care lumea mare i-a dat-o Motocicletei de lemn* a lui Ştefan Manasia, poet clujean, pe care nu-l cunosc, la care (precizare obligatorie) nu am interese, dar îi pricep montajele sale către lumea mare şi care, iată, îi răspunde.

(Dan Stanciu ne cere să-l folosim cît mai parcimonios pe „iată“ în lumea asta saturată de evidenţe)

Prin urmare, iată şi deci:

acum o lună, pe 18 aprilie 2012,

un canadian oarecare, Peter Mark, a descoperit pe insula Graham, în largul Columbiei Britanice,

un container cu o motocicletă Harley Davidson înăuntrul său (bine ruginită)

avînd pe placa intactă de înmatriculare numele proprietarului ei:

Ikuo Yokoyama.

Ikuo Yokoyama – un japonez aflat acum, după cutremurul din 2011 în care şi-a pierdut trei membri ai familiei, într-o locuinţă temporară din regiunea Miyagi,

Ikuo Yokoyama – şi ce dacă îi repet numele a treia oară?, mai ştiu să fac cultul personalităţii –