E adevărat că şi cei mici pot face diabet? Sau că boala are simptome abia în stadii avansate? Vei afla în cele ce urmează!
În România, există aproximativ 800.000 de persoane cu diabet zaharat, spun specialiştii. Iată de ce, prevenţia lui a devenit foarte importantă. Alimentaţia echilibrată bazată pe verdeţuri şi pe legume proaspete, pe sucuri de fructe şi pe cel puţin 15 minute de mişcare pe zi scad cu mult incidenţa diabetului zaharat. În plus, trebuie să-ţi faci anual analizele de sânge, iar dacă ai diabetici în familie, din 6 în 6 luni.
Există o singură formă de diabet
FALS. Diabetul zaharat este de două tipuri: 1 şi 2. Primul se mai numeşte diabet juvenil şi apare în momentul în care pancreasul nu mai produce insulină. În acest caz, bolnavul trebuie să facă zilnic, pentru tot restul vieţii, injecţii cu insulină. Cel de tip 2 apare la adulţi, de obicei la obezi, şi „cere" tratament medicamentos. În stadii avansate, e nevoie şi de insulină. Din nefericire, diabetul de tip 2 nu dă niciun simptom la început. De aceea, măsurarea valorilor glicemice poate pune diagnosticul corect.
Citeşte articolul complet, pe clickpentrufemei.ro
Citeşte şi:
Gustări ideale pentru diabetici
Top 5 boli ereditare frecvente