O maşină de lux a căzut, în această dimineaţă, într-o groapă din Bucureşti. Incidentul s-a petrecut pe Şoseaua Petricani din sectorul 2, pe sensul dinspre Pipera spre Lacul Tei. Maşina a căzut cu două dintre roţi în groapa de cinci metri lungime şi doi adâncime, deşi aceasta este semnalizată.Incidentul a fost semnalat la 112, în jurul orei 7.30, cel mai probabil de către un pieton sau şofer care a trecut prin zonă şi a văzut maşina căzută.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, maşina i-ar aparţine lui Cristi Iancu,cunoscut în lumea fotrbalului drept „Kiki”, director al firmei care se ocupă de marketingul Federaţiei Române de Fotbal. Se pare că accidentul s-a produs când se întorcea de la petrecerea de după finala Cupei României 2012, pe care firma sa a organizat-o.”Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Bucureşti s-a prezentat la sediul Brigăzi Rutiere pentru a anunţa evenimentul. A declarat că a pierdut controlul asupra direcţiei încercând să evite un pieton şi a intrat în zona lucrărilor căzând în groapă. A fost sancţionat contavenţional cu şase puncte amendă, echivalentul a 420 de lei. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, a declarat pentru Jurnalul Naţional, Ioana Stancu, putătoarea de Cuvânt a Brigăzii Rutiere.
O maşină de lux a căzut, în această dimineaţă, într-o groapă din Bucureşti. Incidentul s-a petrecut pe Şoseaua Petricani din sectorul 2, pe sensul dinspre Pipera spre Lacul Tei. Maşina a căzut cu două dintre roţi în groapa de cinci metri lungime şi doi adâncime, deşi aceasta este semnalizată.Incidentul a fost semnalat la 112, în jurul orei 7.30, cel mai probabil de către un pieton sau şofer care a trecut prin zonă şi a văzut maşina căzută.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, maşina i-ar aparţine lui Cristi Iancu,cunoscut în lumea fotrbalului drept „Kiki”, director al firmei care se ocup