Veste buna pentru invatamantul preuniversitar si cel superior iesean. Dupa aproximativ trei ani de zile in care toate angajarile in acest sector bugetar au fost blocate, actualul ministru interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop, a decis deblocarea a peste 5.000 de posturi. In viziunea sindicalistilor, aceasta masura va conduce la rezolvarea unor cazuri critice care tin de buna functionare a procesului scolar.
"Este o masura rationala care s-a luat deoarece se ajunsese in situatii hilare, cand nu mai aveam femei de servici, portari, fochisti sau soferi pentru microbuzele scolare. Prin urmare, o asemenea decizie se impunea. Oricum, salariile pentru personalul nedidactic sunt mizerabile, la fel cu cele din didactic. Urmeaza sa vedem, la nivelul judetului Iasi cate posturi vor fi alocate si necesitatile pe care le are sistemul de invatamant", a declarat Laviniu Lacusta, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) - filiala Iasi.
De precizat ca Ministerul Educatiei lucreaza, in aceasta perioada, la o Ordonanta de Urgenta (OUG) privind posibilitatea unor angajari masive. Astfel, în învatamântul preuniversitar ar putea fi deblocate 5.000 de posturi pentru personalul auxiliar, iar pentru învatamântul superior cel mult 2.500. Doar in judetul Iasi ar putea fi alocate in jur de 200 de posturi.
Veste buna pentru invatamantul preuniversitar si cel superior iesean. Dupa aproximativ trei ani de zile in care toate angajarile in acest sector bugetar au fost blocate, actualul ministru interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop, a decis deblocarea a peste 5.000 de posturi. In viziunea sindicalistilor, aceasta masura va conduce la rezolvarea unor cazuri critice care tin de buna functionare a procesului scolar.
"Este o masura rationala care s-a luat deoarece se ajunsese in situatii hilare, cand