Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Spiritul lui Caragiale", pe scena Centrului Cultural Năvodari

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 mai 2012 ·

Cadrele didactice ale Catedrei de Limba Română din Şcoala cu clasele I-VIII „George Enescu" din Năvodari vor organiza, sâmbătă, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului naţional de teatru „Spiritul lui Caragiale", care va avea loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Năvodari.

Festivalul „Spiritul lui Caragiale" este înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale aprobat de Ministerul Educaţiei şi este rezultatul colaborării cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Centrul Cultural Năvodari, Primăria şi Consiliul local al oraşului Năvodari şi Teatrul Fantasio Constanţa. Întreaga activitate este coordonată de prof. Vasile Coman, prof. Liliana Ianţuc, prof. Cristina Popa şi prof. Alina Mărgărit, aceştia fiind iniţiatorii acestui festival, a cărui primă ediţie a avut loc în anul 2004, în Şcoala „George Enescu" din Năvodari şi care a cunoscut o evoluţie ascendentă până la nivel naţional. La această manifestare, proiectată ca un concurs naţional de artă dramatică, vor participa nouă trupe de teatru din şcolile şi liceele constănţene şi patru din ţară, care vor pune în scenă piese din opera mereu actualului Caragiale.

Concursul se va desfăşura sub trei secţiuni: învăţământ primar, gimnaziu şi liceu. Întreaga activitate are ca scop valorificarea şi dezvoltarea competenţelor artistice ale elevilor şi cultivarea sensibilităţii pentru frumos. La activitate vor lua parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, ai administraţiei publice locale, părinţi, elevi şi cadre didactice. De asemenea, şi-au anunţat prezenţa şi Bogdan Caragea - director artistic al Teatrului Fantasio Constanţa, Ovidiu Dunăreanu - reprezentant al Uniunii Scriitorilor Filiala Dobrogea, Gheorghe Căpăţână - directorul postului de radio Neptun. Primăria oraşului Năvodari şi Consiliul local vor acorda premii participanţilor şi vor sponsoriza întreaga manifestare.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

News.ro acum 33 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 23 minute
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 53 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Un copil de 5 ani a murit din cauza meningitei. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, a murit săptămâna aceasta din cauza meningitei meningococice. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contacţii copilului au primit trat

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°