Ministerul Sănătăţii atenţionează că în Ucraina este epidemie de rujeolă şi le recomandă celor care merg la Campinatul European de fotbal, dar şi persoanelor care locuiesc în judeţele Maramureş, Satu Mare, Suceava şi Botoşani să se vaccineze.
Campionatul European de fotbal UEFA Euro-2012 este organizat de Polonia şi Ucraina, în perioada 8 iunie - 1 iulie.
Potrivit datelor transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în Ucraina este epidemie de rujeolă, Ministerul Sănătăţii recomandându-le celor care merg la Campionatul European de fotbal să se vaccineze.
"Cetăţenii care se deplasează în perioada următoare în Ucraina sunt sfătuiţi să se adreseze medicului de familie şi centrelor de vaccinare pentru imunizarea împotriva rujeolei, în cazul în care nu au fost vaccinaţi anterior. Persoanele nevaccinate sau fără imunitate faţă de rujeolă şi care călătoresc în Ucraina prezintă risc crescut de a contacta boala, mai ales în condiţiile aglomeraţiilor întâlnite în timpul evenimentelor de masă", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Ministerul Sănătăţii le recomandă şi locuitorilor din zona de nord a ţării, respectiv din judeţele Maramureş, Satu Mare, Suceava şi Botoşani, să se vaccineze împotriva rujeolei.
"Pentru România, riscul este crescut în special în aceste judeţe, deoarece se aşteaptă participarea unui număr important de cetăţeni la acest Campionat European de Fotbal", a precizat Ministerul Sănătăţii.
Persoanele care prezintă simptomele specifice rujeolei - erupţie cutanată, febră, tuse, tulburări respiratorii ş conjunctivită - trebuie să se prezinte urgent la medicul de familie sau la cel cu specialitatea boli infecţioase, pentru stabilirea diagnosticului şi tratament, a atenţionat Ministerul Sănătăţii.
Medicii de familie şi cei