Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a dezvăluit în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE tema discuţiilor secrete de la începutul lunii aprilie la care au participat reprezentanţii guvernului şi cei ai benzinarilor din România.
"Se căuta o soluţie care să răspundă la presiunile opiniei publice legate de preţul petrolului, lându-se exemplul unor state din Uniunea Europeană, în speţă Slovenia. A apărut ideea, ca să nu mai fie suspiciuni de înţelegere, de cartel, să introducem un preţ maxim care să fie bazat pe o formulă de calcul derivată din cotaţiile internaţionale", a explicat Chiriţoiu.
"Petrom şi Lukoil sprijină formula. Alte firme au rezerve. Nici guvernul de la acea vreme nu era decis", a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei care a adăugat că discuţiile nu au fost reluate cu actualul executiv.
Practic, formula despre care s-a discutat prevedea o marjă fixă, plus cotaţiile internaţionale ale petrolului. Miza acelei marje, a precizat Chiriţoiu, trebuie negociată atent. Dacă va fi prea mică, unele companii ar putea acuza autorităţile că sistemul nu este viabil şi încurajează ieşirea de pe piaţa locală a companiilor cu venituri mai mici, iar dacă marja este "foarte mare, n-am făcut nicio afacere", a explicat preşedintele CC.
Consiliul nu sprijină acest sistem de calcul, dar nu este nici împotriva lui, în cazul în care noul executiv ar decide să-l introducă. "Noi manifestăm lipsa noastă de entuziasm pentru această măsură, dar nu suntem a priori împotriva ei", a declarat Chiriţoiu la GÂNDUL LIVE.
La începutul lunii aprilie, reprezentanţii marilor companii petroliere din România au fost chemaţi, în secret, la Ministerul Economiei pentru a discuta despre transparentizarea modului de calcul al preţurilor la carburanţi, au declarat pentru gândul surse participante la discuţii."Am fost invitaţi şi am onorat invitaţia.