Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima cursă charter Frankfurt - Constanţa pe aeroportul Mihail Kogălniceanu

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

Marţi, 29 mai, la ora 20.00, va ateriza prima curse charter Frankfurt - Constanţa, operată de compania aeriană Condor (parte a grupului Thomas Cook – Neckermann), cu turişti din Germania.

Cursele charter vor fi săptămânale, pentru perioada 29 mai – 2 octombrie 2012. La aeroport vor fi prezenţi Robert Binder – Senior Product Manager al Thomas Cook şi Alexander Wrede, Hotel Contracting Manager al Thomas Cook.

Karpaten Turism este partenerul de incoming pentru România al renumitului touroperator internaţional Thomas Cook – Neckermann. Pentru vara acestui an, reprezentanţii firmei estimează că vor aduce pe litoralul românesc, pe baza alianţei cu Thomas Cook – Neckermann, circa 5000 de turişti din Germania, Austria, Polonia şi Cehia.

Karpaten Turism este un touroperator român de incoming înfiinţat în 1996, specializat atât pe operarea la sol a croazierelor fluviale şi maritime care ajung pe teritoriul ţării noastre, precum şi pe circuite turistice. An de an, Karpaten asigură servicii pentru minimum 100.000 de turişti, pasageri ai croazierelor dunărene, precum şi pentru turişti din Germania, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Croaţia. Pe partea de croaziere fluviale, Karpaten Turism deţine 82% din piaţa din România, iar pe partea de croaziere maritime, 47%. În 2010 s-a înfiinţat Karpaten Outgoing – componenta de profil a holding-ului Karpaten, iar în 2011, Karpaten Hotels – care operează hotelul Piemonte (4*) din Predeal şi pensiunea Casa Bazna (3*) din Bazna.

Karpaten Turism a obţinut, în ultimii ani, o serie de distincţii la evenimente de turism, precum Premiul pentru cea mai dinamică agenţie de incoming (Premiile Bucureştilor, 2011), Premiul pentru agenţia de incoming a anului în cadrul Galei Travel Advisor (2011) sau premiul pentru cea mai bună agenţie de incoming în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă pentru Turism – Hotel Tourism & L

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 24 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 3 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°