Putem spune, aproape fără teama de a greşi, că tema naşterii înăbuşite în faşă intră în specificul naţional. Aşadar, nu-i putea scăpa lui Caragiale.

N-o găsim, la el, la tot pasul. Fiindcă cineva sau ceva nou venit încurcă lucrurile şi, întrucâtva, sperie. Iar oamenii lui Caragiale se feresc de complicaţii. În Situaţiunea, dl Nae uzează de toate artificiile retoricii ca să nu trăiască momentul venirii pe lume a moştenitorului său. Starea lui e o combinaţie paradoxală de emoţie şi rutină, fiindcă „situaţiunea”, aflăm, se repetă. Cititor de gazetă, de bună seamă, ca toţi amicii lui, dl Nae preferă să afle amănunte la a doua mână. Nu este de faţă nici măcar în chestiunile care îl privesc foarte personal, mai implicat, precum se vede, în „familia cea mare” a politicii decât în „patria cea mică”.

Sigur că nici timpurile, nici clipa sorocului nu-l încurajează pe proaspătul tată să spere. E o noapte toridă, când băiatul lui vede, vorba vine, lumina zilei. Şi ştim, din povestea lui Cănuţă, bunăoară, că momentul naşterii contează. Şi Cănuţă se naşte „despre ziuă”, deci când se schimbă luna cu soarele, pe o zloată grozavă, şi la începutul Postului Mare. Cum nu se poate mai prost. Iese în lume „fără socoteală”, e botezat cu nume „fără praznic la călindar”, şi urmările se cunosc. Un destin cu care nu se-mpacă nicidecum.

Evenimentul de familie şi ştirea de presă se nasc, să zic aşa, simultan. În O cronică de Crăciun, sărbătoarea Naşterii, care trebuie onorată reportericeşte de dl Caracudi, se suprapune peste naşterea fetiţelor aceluiaşi reporter, cauzând o serie de încurcături. În ziare, ca şi în viaţă… Lucrurile stau cam la fel în Cronica de joi, unde se aşteaptă, ca în Situaţiunea, o nouă naştere după un precedent greu, unde fusese nevoie de „fiare”. Viaţa redacţiei se amestecă cu viaţa familiei şi, fireşte, cu politica mare, în problema găsirii de