Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cişmigiul devine parcul copiilor, pe 2 iunie

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

Cei mici sunt aşteptaţi pe 2 iunie împreună cu părinţii şi bunicii în Parcul Cişmigiu pentru a participa la sărbătoarea care va fi organizată cu ocazia zilei lor de Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti (ArCuB).

Maratonul surprizelor va începe la ora 11.00 şi se va prelungi până seara la 21.00.

Teatrul, muzica şi dansul vor fi personajele principale ale zilei. Prinţese, piraţi, jongleuri, clovni şi magicieni vor tranforma aleile parcului într-o lume de poveste. Aici, printre baloane colorate şi imagini din basme, vor avea loc ateliere, jocuri şi concursuri. Pe Insula Veseliei copiii sunt invitaţi să construiască păpuşi, să devină maeştri Origami, să deseneze şi să modeleze împreună cu artiştii plastici, iar cei mai îndrăzneţi pot participa la workshop-ul de percuţie. În Foişor, micuţii vor fi pictaţi pe faţă şi coafaţi. Pe Podul Artelor portretişti şi caricaturişti le vor imortaliza figurile şi le vor oferi desenele în dar.

„De unsprezece ani organizăm evenimentul Cişmigiul Copiilor, devenit în timp cel mai iubit proiect al echipei noastre. În fiecare an încercăm să-i aducem ceva nou acestui copil al nostru. Iar el creşte, parcă mai frumos şi mai vânjos, an de an. Iată, pentru că s-a făcut măricel, a ajuns să pună stăpânire pe cel mai vechi parc din Capitală, zi de vară, până-n seară... Vă aşteptăm aşadar pe 2 iunie alături de noi, convinşi că şi de această dată strădania ne va fi pe deplin răsplătită de bucuria celor mici”, a declarat Mihaela Păun, directoarea ArCuB.

Timp de 10 ore vor fi spectacole în toate zonele parcului

Pe cele două scene - amplasate în vecinătatea Foişorului şi lângă Lac - vor urca ansambluri artistice, trupe de teatru şi dans, coruri de copii şi solişti. Pe Scena Mare vor cânta pe rând grupurile vocale Melodia, Fantezia, Andante, Amicii, Andantino, Allegretto, M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°