Potrivit unor surse, noul director al Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa este Dayan Fetislam. După eliberarea din funcţie a lui Petrişor Cruceanu, atribuţiile de conducere a ISC fuseseră preluate de Florentin Ion, care va rămâne, se pare, director tehnic al instituţiei. Menţionăm că, la Prefectura Constanţa, nu sosise, până la închiderea ediţiei, ordinul de numire al lui Dayan Fetislam. Fetislam este şef al Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Constanţa. Olgun Fetislam, tatăl lui Dayan, este asociat în SC Topal Resort, firmă ce deţine un proiect de pensiune, o pensiune turistică rurală şi o bază de agrement în comuna Topalu.
Dayan Fetislam a fost şef al Corpului de Control. Apoi a fost retrogradat ca adjunct al lui Ionuţ Pripişi, în aceeaşi structură. Mai nou, este şef al Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale. Tinerel şi puţin vizibil, Fetislam are o declaraţie de avere care poate impresiona. Dar, să începem cu cel mai vechi act declarativ postat pe site-ul Primăriei Constanţa, ce datează din 2009. Atunci, Dayan declara că deţine doar salariul de la instituţia condusă de Radu Mazăre, 26.240 de lei, dar în martie 2010 s-a schimbat radical situaţia. Declaraţia de avere s-a... „îmbogăţit": un teren intravilan de 864,74 mp în 23 August, depozit bancar BRD - 30.684,04 lei, depozit bancar BCR - 3.045,82 USD, depozit bancar Credit Europe Bank - 6.970 lei, 20.000 euro cash şi 40 de acţiuni la Comcereal. Declarantul a menţionat că banii, acţiunile şi terenul provin din moştenire „asendent" decedat 2009, conform certificatelor de moştenitor 52 din 2009 şi 6 din 2010. la toate acestea s-a adăugat şi salariul brut de 35.632 lei (plus 11 luni drepturi speciale) şi 2.247 lei alocaţia copilului. În octombrie 2010 avea terenul, 30.950,06 lei la BRD, 3.069,72 USD la BCR, 22