În urmă cu câteva zile a fost realizată o primă dezbatere publică despre criza valorilor româneşti, la care au participat elevi şi profesori din liceele brăilene, membri ai Clubului de Dezbatere "Murgoci Debate Society", coordonaţi de prof. Daniel Kiţu, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Universităţii "Brâncoveanu".
La întrunirea de la Grupul Şcolar "Grigore Moisil" s-a discutat despre "Regimul comunist şi şcoala românească", modul în care profesorii se raportează la acest regim politic în relaţia cu elevii, dar şi percepţia tinerilor despre această perioadă a istoriei României. Dezbaterea a fost moderată de Ambasadorul pentru Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică (ARDOR), Alin Cristea şi vicepreşedintele Consiliului Elevilor Liceului Pedagogic, Roxana Piper. Acest eveniment s-a derulat în cadrul proiectului "Schimbă-mă", lansat în luna aprilie, iniţiat şi coordonat de Cristea Alin, singurul elev brăilean ce a primit titlul de Ambasador pentru ARDOR, pentru promovarea dezbaterilor libere de idei. Colaboratorii principali în acest proiect sunt Ioana Popa, coordonatorul Parlamentului European al Tinerilor pentru judeţul Brăila, profesorii Daniela Condei, Mihai Tuderaşcu şi bibliotecarul Meluţa Toma. În urmă cu câteva zile a fost realizată o primă dezbatere publică despre criza valorilor româneşti, la care au participat elevi şi profesori din liceele brăilene, membri ai Clubului de Dezbatere "Murgoci Debate Society", coordonaţi de prof. Daniel Kiţu, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Universităţii "Brâncoveanu".
La întrunirea de la Grupul Şcolar "Grigore Moisil" s-a discutat despre "Regimul comunist şi şcoala românească", modul în care profesorii se raportează la acest regim politic în relaţia cu elevii, dar şi percepţia tinerilor despre această perioadă a istoriei României. Dezbaterea a fost moderată de Ambasadorul pentru