Al 18-lea summit UE din cei peste doi ani de luptă cu criza a deschis, pentru prima dată de la apariţia problemelor zonei euro, o prăpastie între Franţa şi Germania, singurele state care au forţa să ghideze Europa afară din zona de turbulenţe.
Şefii de state şi de guverne n-au reuşit să stabilească vreo măsură concretă de stimualare a economiei sau să găsească o soluţie impasului în care s-a ajuns cu Grecia în condiţiile în care discuţiile despre ieşirea statului elen din zona euro sunt tot mai aprinse, iar costurile de finanţare ale Spaniei ating niveluri periculoase. Liderii au asigurat doar că nimeni nu vrea ca Grecia să renunţe la euro.
Provocarea lui Hollande
La primul său summit UE, preşedintele francez François Hollande a aruncat o provocare cancelarului german Angela Merkel, spunând că mutualizarea datoriilor europene prin emiterea de eurobonduri trebuie reţinută ca opţiune pentru salvarea euro, scrie The Guardian. Merkel a respins propunerea, argumentând că eurobondurile sunt ilegale deoarece emiterea lor ar necesita modificarea constituţiei germane şi a altor legi, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.
"Nu am avut o discuţie calmă pe tema eurobondurilor. Împrumuturile comune nu au atras prea mult sprijin, în special din partea zonei unde se vorbeşte germana, dar ideea a entuziasmat oarecum zona în care se vorbeşte franceza", a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Junker, după încheierea summitului, citat de Bloomberg. El este şi premier al Luxemburgului.
Aliaţii francezului
Pe de altă parte, premierul italian Mario Monti a asigurat că majoritatea participanţilor la discuţii au susţinut poziţia socialistului Hollande. De altfel, francezul n-a respectat tradiţia întâlnirilor pregătitoare franco-germane de dinanintea summiturilor stabilită de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy şi Merkel, discutând mai întâi cu