Adrian Balaban-Grăjdan (foto - stânga) a fost demis ieri-dimineață de primul-ministru Victor Ponta (foto - dreapta) de la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii, după ce a decis retragerea instituţiei din procesul „Trofeul calităţii“ al fostului premier Adrian Năstase.
„Hotărârea a fost luată din cauza comportamentului şefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe primul-ministru, deşi instituţia pe care o conduce se afla în subordinea premierului. În scurt timp, va fi asumată o nouă numire la conducerea acestui inspectorat“, a transmis guvernul printr-un comunicat.
Constantin Adrian Balaban-Grăjdan fusese numit la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) pe 18 mai.
Percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii
Acţiunea procurorilor DNA a fost declanşată după ce ISC a trimis instanţei supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calităţii“, pentru că nu a suferit nici un prejudiciu financiar-contabil.
ISC a depus, marţi, la dosarul „Trofeul calităţii“, un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză.
În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii“, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.
La termenul de miercuri al procesului, completul de cinci judecători al instanţei supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei, pe motiv că audierea inculpaţilor în faza recurs