De ce (ar trebui să) sprijinim cultura în Europa?

A apărut în DILEMA VECHE nr. 429, din 3 - 9 mai 2012, un articol care la vremea respectivă a scăpat vigilenţei Cronicarului, dar care tratează un subiect peren, prin urmare merită a fi semnalat chiar şi cu întârziere. Textul este semnat de Vintilă Mihăilescu şi se intitulează De ce sprijinim cultura în Europa?, reluând titlul unei dezbateri publice organizate de curînd de către Metrucub/Resurse pentru cultură în colaborare cu Librăria Bastilia. Întrebarea, cu al său foarte oportun „de ce”, ne obligă, spune antropologul, ca, dincolo de inflamări reduse la scrierea cu majusculă, să chestionăm ce înţelegem de fapt prin „cultură” – mai exact, să regândim „practicile sociale curente de raportare la cultură”, actualmente fetişizată: „este o uşoară ipocrizie în a reduce cultura la «cultura înaltă» (a unora), pentru a te plînge apoi că ea nu este împărtăşită de toţi”. Motivele de-a sprijini cultura sunt adesea, spune antropologul, „prea omeneşti”. Iar dacă ne referim la ultima parte a întrebării, „în Europa”, şi aici motivaţiile sunt la fel, dacă includem în „omenesc” şi noţiunea de „politic”: „deoarece este cel mai bun raport costbeneficiu (adică cel mai ieftin şi eficient mijloc) pentru (re)animarea unităţii europene şi, în ultimă instanţă, dacă nu a puterii Europei, cel puţin a prestigiului acesteia”. La rândul său, nici prestigiul nu e cu totul gratuit: „în societatea postmodernă actuală, producţia şi consumul de identitate sînt un motor socio-politic – şi chiar economic – de importanţă strategică”, după cum ne putem lesne aminti dacă ne gândim la trecutul nu foarte îndepărtat în care Europa încă impunea canoane culturale. „Parafrazîndu-l pe Massimo d’Azeglio, Europa a fost creată, acum ar fi cazul să fie creaţi şi europenii. Iar pentru aceasta, cultura este mai puternică decît euro! Instituţiile europene