Propofolul, substanţa din cauza căreia Michael Jackson a decedat în urmă cu trei ani, va fi folosit pentru asasinarea condamnaţilor la moarte dintr-un stat american.
Deţinuţii condamnaţi la moarte care vor fi injectaţi cu propofol sunt cei din statul Missouri, unde va fi înlocuit tiopentalul de sodiu, substanţa care se folosea până acum. Statul în cauză va deveni astfel primul în care respectiva substanţă îi va ajuta pe deţinuţi să treacă la cele veşnice.
Pe lângă propofol, care va fi folosit drept anestezic, condamnaţilor li se vor injecta alte două substanţe, care le vor stopa activitatea inimii şi a plămânilor, scrie The Sun.
Primul deţinut pe care se va testa noua "reţetă" este Michael Worthington, un bărbat condamnat la moarte încă din anul 1995, pentru comiterea unor violuri în serie.
Michael Jackson a decedat în luna august a anului 2009, după ce medicul său personal, Conrad Murray, i-a administrat o doză fatală din anestezicul extrem de puternic.