Waste your time – aşa şi-a intitulat Yvonne Büdenhölzer, noua directoare a Festivalului de Teatru de la Berlin, „Cuvîntul înainte“ la ediţia din 2012. Deci nu Take your time...? Asta m-a cam îngrijorat, dar m-am liniştit citind traducerea germană de alături: „Nehmen Sie sich Zeit!“. Deci, totuşi, invitaţia să-ţi acorzi un răgaz. Prea bine! De vreo opt-nouă ani încoace, îmi tot iau timp să urmăresc regulat cîteva spectacole din cele zece (totdeauna exclusiv din spaţiul germanic) selectate în acest festival, care, an de an, are loc în mai şi durează trei săptămîni. Vechea echipă – distinsul diplomat, poet şi editor Joachim Sartorius, director general al Berliner Festspiele (al unei multitudini de festivaluri de la Berlin), şi Iris Laufenberg, directoarea Festivalului de Teatru (între timp ajunsă director artistic al Teatrului Municipal din Berna) – s-a schimbat după mai bine de un deceniu de activitate meritorie, deşi nu lipsită şi de contestări vehemente. Cînd trebuie să alegi doar zece spectacole, presupus cele mai bune, din întreaga producţie a anului precedent, vei avea totdeauna parte şi de critici. Ţinînd cont de ele, ediţia din anul precedent lăsase deoparte marele „teatru al metropolelor“, îndreptîndu-şi atenţia asupra teatrelor mai mici şi asupra unor trupe de teatru „alternativ“. (Nu fusese o alegere rea, după cum o dovedise, printre altele, şi excelentul spectacol Testament al trupei She She Pop.) Eram, fireşte, curios să văd ce se mai întîmplă şi anul acesta...
Potpuri şi plusvaloareKarin Henkel a mai fost invitată pînă acum la acest festival cu două spectacole: cuPlatonov, în 2006, şi cu Livada cu vişini, în 2011 (despre acesta din urmă scriam, tot în Observator cultural, că e „un Cehov fără tăceri şi tristeţi“). La ediţia actuală, a fost prezentă cu un Macbeth (durata: două ore, fără pauză), regizat la Münchner Kammerspiele – un spectacol în ca