Ţara transformată-n vînt

de Michael Astner

Invitatul de săptămâna aceasta al proiectului cultural „Scriitori la TRADEM“, poetul şi traducătorul Michael Astner, este unul dintre „ultimii mohicani“ ai unei comunităţi care mai numără doar câteva sute de locuitori în România: saşii. Născut la Apoldu de Sus, în judeţul Sibiu, Michael Astner se încăpăţânează să trăiască în România, la Iaşi, ca freelancer, deși familia sa locuiește de ani buni în Germania. Scrie poezie în germană şi în română, face jurnalistică, fotografie şi traduce din scriitorii germani (Richard Wagner, poet şi romancier important, plecat din România în anii ‘80) sau scriitori români în limba germană (Mariana Codruţ, Radu Mărculescu). „Ţara transformată-n vânt“, volum apărut în 2011 la Editura „Casa de pariuri literare“, conţine poezii scrise în anii tinereţii în limba germană, traduse apoi în română, dar şi poeme scrise direct în limba română, şi reprezintă, aşa cum mărturiseşte poetul, „încercarea de a face faţă unui cuţit identitar cu două tăişuri“. Îndeajuns de melancolic pentru a nu părea un poet abonat la poetica ironică a postmodernilor, Astner este un elegiac discret pentru care neo-expresionismul nu şi-a epuizat valenţele, ca în acest poem cald despre „tărâmul de suflet“, zariştea blagiană unde s-a născut şi unde se reîntoarce constant: „în satul copilăriei, printre grădini şi case vechi/ printre dealuri, livezi şi pajişti/ sub pădurile Mărginimii, acolo începe/ tărâmul meu de suflet ce încă îşi aşteaptă locuirea/ aşa cum perla născută-n scoica bolnavă de/ atâta istorie/ îşi aşteaptă ziua strălucirii. // dar drumul meu de ţară/ sfârşeşte într-un oraş cu şapte turle ce/ împreună cu crestele încărunţite ale munţilor/ sprijină un cer de toamnă/ cu bolta crăpată“ („Fragment“). Simţim cum universul plin al poetului este ameninţat de o degradare care trebuie să fie aceea a înaintă