Mircea Ivănescu, Cele mai frumoase poezii.

Selecţie şi prefaţă de Gabriel Liiceanu,

Bucureşti, Editura Humanitas, 98 pag.

Cu antologiile din poezia lui Mircea Ivănescu s-a întâmplat un lucru curios. Toţi prefaţatorii lor (cărora, de regulă, li se datorează şi selecţia) au simţit nevoia de a le scuza inerentele deficienţe de metodă. Mi se pare necesar să insist: nu e la mijloc numai un protocol editorial gratuit, afectând modestia.

Căci fiecare dintre semnatarii acestor prefeţe avea deja la activ, la momentul cu pricina, destule asemenea realizări. Şi totuşi, toţi dau senzaţia că noua întreprindere îi incomodează într-un fel, procedural. Comentând, îşi justifică, dintr-un scrupul neaşteptat, resorturile propriului comentariu. Cel mai recent caz este cel ilustrat de Gabriel Liiceanu, odată cu volumul Cele mai frumoase poezii, apărut la Humanitas de nici două săptămâni.

„Ea [prezenta antologie, adică] nu seamănă cu selecţiile (nu puţine) alcătuite până acum din poezia lui Mircea Ivănescu pentru simplul motiv că este făcută cu o libertate pe care nici un profesionist nu şi-ar îngădui-o. Într-adevăr, care critic literar şi-ar permite, pentru a-l pune apoi în operă, un asemenea dezmăţ al subiectivităţii? Recunosc, deci, că în paginile acestui volum n-am ţinut cont de nimic din ce presupune o «adevărată» antologie. N-am luat volumele în ordinea apariţiei lor, pentru a scoate din ele poeziile care, după un criteriu bine precizat, păreau cele mai reprezentative. N-am avut în minte o justă repartiţie a lor pe ani, pe volume, pe teme. Nu mi-am propus să obţin, reducând scara universului poetic al lui Mircea Ivănescu, o imagine care să repete în mic membrele întregului şi proporţiile existente între ele. Am dorit un singur lucru: să-l provoc pe cititor să refacă experienţa pe care eu însumi am trăit-o: să descopere o fru