Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înainte era mai bine?

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 mai 2012 ·

Nu sunt, nici pe departe, adeptul ideii că „înainte era mai bine”. Mai ales pentru că nu era. Nu pot însă să nu constat că în anumite zone ale existenţei noastre lucrurile nu dau deloc semn că s-ar îmbunătăţi. Ba din contră.

Şi am să iau un singur exemplu: alegerile astea locale. Niciodată, parcă, ele nu s-au desfăşurat într-un asemenea anonimat. Şi într-un astfel de climat de indiferenţă. Oamenilor li se pare că, indiferent ce ar face, indiferent pe cine ar vota, lucrurile vor merge la fel de rău. Şi – în concluzie – mai bine cu răul cunoscut decât cu unul necunoscut.

Alegerile pentru Primăria Capitalei par cele mai lipsite de miză. Nu doar pentru că Oprescu stă bine – prea bine chiar – în sondaje. Ci pentru că concurenţa sa este practic invizibilă. Cine să-l bată, sau să spună că-l poate bate, pe popularul şi populistul primar în exerciţiu? Prigoană? Despre el lumea crede că nu vizează decât să pună mâna pe serviciile urbane şi să-şi încununeze astfel opera de acaparare a salubrităţii. Gigi Becali? Talentele lui manageriale au fost evidente doar pe fondul boom-ului imobiliar, când vindea scump ceea ce cumpărase ieftin şi când popularitatea „Stelei” îl ajută să facă schimburi oneroase cu instituţiile statului. Ca primar general n-ar mai putea să facă gesturile caritabile ce l-au făcut celebru în cartierele ţigăneşti, iar bisericile sunt, totuşi, ultimul lucru a cărui absenţă o resimt bucureştenii. Cât despre Irinel Columbeanu, ce să mai vorbim: campania asta va reuşi poate să-i menţină cota de popularitate printre demoazelele din cluburi, că la altceva nu i-ar putea servi.

Am răsfoit, zilele trecute volumul în care am strâns conţinutul emisiunilor pe care le-am realizat, în 1996, la Antena 1, în prima campanie electorală televizată adevărată – îmi permit să cred. Candidau atunci, pentru funcţia de primar general, câteva personalităţi reale ale mome

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°