Nu sunt, nici pe departe, adeptul ideii că „înainte era mai bine”. Mai ales pentru că nu era. Nu pot însă să nu constat că în anumite zone ale existenţei noastre lucrurile nu dau deloc semn că s-ar îmbunătăţi. Ba din contră.

Şi am să iau un singur exemplu: alegerile astea locale. Niciodată, parcă, ele nu s-au desfăşurat într-un asemenea anonimat. Şi într-un astfel de climat de indiferenţă. Oamenilor li se pare că, indiferent ce ar face, indiferent pe cine ar vota, lucrurile vor merge la fel de rău. Şi – în concluzie – mai bine cu răul cunoscut decât cu unul necunoscut.

Alegerile pentru Primăria Capitalei par cele mai lipsite de miză. Nu doar pentru că Oprescu stă bine – prea bine chiar – în sondaje. Ci pentru că concurenţa sa este practic invizibilă. Cine să-l bată, sau să spună că-l poate bate, pe popularul şi populistul primar în exerciţiu? Prigoană? Despre el lumea crede că nu vizează decât să pună mâna pe serviciile urbane şi să-şi încununeze astfel opera de acaparare a salubrităţii. Gigi Becali? Talentele lui manageriale au fost evidente doar pe fondul boom-ului imobiliar, când vindea scump ceea ce cumpărase ieftin şi când popularitatea „Stelei” îl ajută să facă schimburi oneroase cu instituţiile statului. Ca primar general n-ar mai putea să facă gesturile caritabile ce l-au făcut celebru în cartierele ţigăneşti, iar bisericile sunt, totuşi, ultimul lucru a cărui absenţă o resimt bucureştenii. Cât despre Irinel Columbeanu, ce să mai vorbim: campania asta va reuşi poate să-i menţină cota de popularitate printre demoazelele din cluburi, că la altceva nu i-ar putea servi.

Am răsfoit, zilele trecute volumul în care am strâns conţinutul emisiunilor pe care le-am realizat, în 1996, la Antena 1, în prima campanie electorală televizată adevărată – îmi permit să cred. Candidau atunci, pentru funcţia de primar general, câteva personalităţi reale ale mome