În 2010, la împlinirea a două decenii de la evenimente, un colectiv artistic alcătuit din Mihaela Michailov (text), David Schwartz (regie), Alexandru Potocean (interpretare), Cinty Ionescu (video), Adrian Cristea (scenografie), Cătălin Rulea (sound), producea un spectacol de teatru documentar intitulat Capete înfierbîntate, „dedicat“ Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Doi ani mai tîrziu și într-o formulă schimbat-lărgită, echipa își continuă cu Sub pămînt (ale cărui avanpremiere au avut loc pe 19-20 mai, la SubRahova, reprezentații urmate de discuții cu publicul ce fac parte din spectacol, la fel ca în creațiile recente cu teme sociale ale Gianinei Cărbunariu,20/20 sau X mm din Y km) proiectul de cercetare teatrală acolo de unde veneau mult-mediatizații protagoniști ai conflictului social de la începutul anilor ’90: în Valea Jiului.Printre alte lucruri – sînt amîndouă succesiuni de monologuri încercînd să păstreze cît mai fidel caracteristicile de personalitate ale „eroilor“ reali pe a căror intervievare se bazează, una dintre formele tot mai diverse ale explorărilor „noului realism“ teatral românesc –, Capete înfierbîntate și Sub pămînt au în comun (și) faptul că încearcă să vorbească despre întîmplări și lumi pentru care imaginea publică emblematică este silueta cu lămpaș a minerului, fără să facă din miner personajul central (în primul spectacol, care pune împreună puncte de vedere ale unor participanți implicați preponderent politic în Mineriadă, de ambele părți ale baricadei, de la, pe atunci, președintele Iliescu la șeful Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, trecînd prin autorul Imnului golanilor și conducătorul Ligii Studenților, charismaticul Marian Munteanu, monologul unui miner venit la București să scape țara de „golani“ a fost adăugat la aproape un an de la premieră). În Sub pămînt – a cărui ramă-pretext este un ipotetic „muzeu al Văii J