Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, nu se mai află în Suedia, susţine Poliţia Română.
"Există informaţii că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei ţări. Situaţia operativă nu permite dezvăluirea locaţiei unde se află acesta", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Gregorian Bivolaru a fost arestat în aprilie 2005 în Suedia, însă în luna noiembrie a aceluiaşi an autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, a precizat Raluca Seucan. În prezent este dată în urmărire de peste şapte ani, fiind acuzat şi ulterior trimis în judecată pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori.
Judecarea dosarului liderului Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, a fost amânată, joi, pentru 7 iunie de către instanţa supremă, după ce partea vătămată a cerut un termen pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării.
Instanţa supremă a decis, în 12 aprilie, să rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor. Tribunalul Sibiu şi apoi Curtea de Apel Alba Iulia au decis achitarea liderului Mişcării MISA, pentru o parte din infracţiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuală în formă continuată, două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de minori. Decizia Curţii de Apel a fost contestată la instanţa supremă.
EXCLUSIV Cum racolează Guru Bivolaru adepţi MISA
Instanţele au dispus, totodată, încetarea procesului penal pentru alte infracţiuni, respectiv corupţie sexuală, act sexual cu un minor, ambele în for