Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guardiola se desparte de catalani după ce a mai câştigat un trofeu! Barcelona - Bilbao 3-0

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Ultimul meci pentru Guardiola pe banca tehnică a catalanilor reprezintă şi cucerirea încă unui trofeu, al 14-lea de când o pregăteşte pe Barcelona.

O primă repriză în care doar Barcelona a contat pe teren. Catalanii au reuşit să deschidă rapid scorul, încă din minutul doi, şi astfel şi-au făcut uşor jocul mai departe. În minutul 20, Messi a reuşit să marcheze cel de-al 67-lea gol al său din acest sezon, iar bascii nu se regăseau pe teren.

După cinci minute, Pedro reuşeşte dubla cu un şut la colţul lung din marginea careului şi partida pare decisă. Bascii şi catalanii au reclamat neacordarea a două lovituri de pedeapsă, câte una pentru fiecare parte. O singură mare ocazie au avut cei de la Bilbao în prima repriză, la şutul lui Susaeta respins de Pinto.

Barcelona conduce cu 3-0 la pauză şi meciul părea încheiat. Bielsa a făcut două schimbări la pauză, îi scoate pe Susaeta şi Marcos, introducându-i pe Ander şi Perez şi astfel jocul s-a mai echilibrat.

Catalanii nu au mai forţat, încercând să îi surprindă pe basci pe contraatac, în timp ce Bilbao a avut două mari oportunităţi de a reduce din diferenţă, însă Gomez şi Aurtenetxe nu au nimerit ţinta din poziţii excelente.

Guardiola îşi trece în palmares al 14-lea trofeu din carieră şi pleacă de la Barcelona cu un record greu de egalat de succesorul său, Tito Vilanova.

Vezi aici desfasurarea partidei:

Min 90+2 - Final de partidă

Min 90 - De la margine se arată două minute de prelungire

Min 86 - Schimbare la Barcelona, a ieşit Pedro şi a intrat Thiago

Min 81 - Schimbare la Barcelona, a intrat Fabregas în locul lui Xavi

Min 77 - Ocazie mare pentru Bilbao, lovitura de cap a lui Aurtenetxe trece pe lângă poarta lui Pinto

Min 75 - Pique respinge în corner din faţa lui Toquero

Min 73 - Ultima schimbare pe care Bie

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum 35 minute
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 5 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 35 minute
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum o ora
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD: Nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolul adevărului

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă marţi că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD, el afirmând că nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolu

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum 37 minute
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Arad: Adolescent trimis în judecată după ce, în urma unui conflict, a lovit o singură dată cu pumnul în cap un băiat de 12 ani/ Victima a fost internată în comă, iar ulterior a murit

News.ro acum o ora
Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Arad după ce, în urma unui conflict avut într-un parc cu un băiat de 12 ani, care l-a înjurat şi l-a agresat, l-a lovit o singură dată pe acesta cu pumnul în cap. În urma loviturii,

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°