Pentru a informa corect cei câteva zeci de mii de locuitori care au rămas în ultimele zile fără apă, conducerea SC RAJA SA a organizat ieri o conferinţă de presă, în care a explicat cum s-a ajuns la această situaţie şi care au fost măsurile luate. Chiar în timpul conferinţei de presă, directorul general Felix Stroe a anunţat că toată lumea din Năvodari, oraşul cel mai afectat de avarie, are apă potabilă la robinete.
Aşa cum vă informam şi în ziarul de ieri, concernul Astaldi lucrează la o porţiune din autostrada Soarelui. Firma avea obligaţia să devieze traseele de utilităţi. "Concernul a obţinut autorizaţia de construcţie necesară. Li s-a acordat asistenţă tehnică. La Ovidiu s-a făcut o lucrare de calitate", a spus Felix Stroe. După ce au mutat conducta, italienii de la Astaldi nu au astupat-o, pentru că procedura prevede că trebuie să aştepte câteva zile, pentru a observa dacă nu sunt pierderi. Între timp a plouat torenţial şi sute de tone de mâl au lovit conducta. Cu o greutate de o tonă la fiecare sută de metri, aceasta a cedat.
O intervenţie complicată
După trei zile în care echipele RAJA au muncit non-stop, a mai intervenit o problemă: s-a furat o bucată dintr-o conductă de la marginea oraşului Năvodari, profitând de faptul că nu curgea apă prin ea. Au încercat să fure şi două vane. Le-au spart, dar nu au reuşit să le care. Alte câteva străzi au rămas fără apă. "Oraşul Năvodari în majoritatea sa a avut apă după trei zile. A apărut o complicaţie pentru câteva străzi, din cauza acestui furt", a mai spus Felix Stroe. "S-a lucrat zi şi noapte", spune Felix Stroe. El a precizat că intervenţia a fost dificilă tehnic. Conducta care s-a spart la Ovidiu vine de la Constanţa şi are aproape 20 de kilometri. "Numai ca să o umpli îţi ia zece ore", a precizat acesta. Presiunea este de patru atmosfere. Vanele sunt mari şi grele, nu pot fi manevrate decât c