Povestea unei femei din India demonstrează că oricine îşi poate depăşi condiţia socială şi poate ieşi învingător din lupta cu prejudecăţile semenilor. Viaţa Kalpanei Saroj seamnă cu un scenariu de film, dar este cât se poate de reală. Provine dintr-o familie extrem de săracă din India, a fost forţată să se căsătorească la vârsta de 12 ani, iar acum se află la conducerea unei companii care valorează 100 de milioane de dolari, arată BBC News.
Kalpana Saroj s-a născut într-o familie săracă, ce aparţine castei Dalit. În India, oamenii sunt împărţiţi pe caste în funcţie de posibilităţile financiare ale familiilor din care provin. Cei născuţi în castele sărace sunt victime ale discriminării. În India, discriminarea în funcţie de caste este un fenomen social acceptat.
“Unii dintre părinţii colegilor mei nu mă primeau în casele lor, pentru că proveneam dintr-o familie săracă. Nu îmi era permis să particip la toate activităţile şcolare, pentru că făceam parte din casta Dalit”, povesteşte indianca.
„Comportamentul oamenilor mă înfuria. Eram foarte supărată şi consideram că merit respect ca orice altă fiinţă umană".
"Am decis să-mi trăiesc viaţa, să fac ceva cu ea şi apoi să mor"
Astăzi, este multimilionară. Aflată la conducerea unei companii de succes, ea se află la acelaşi nivel cu oamenii de afaceri de seamă şi a câştgat premii pentru profesionalismul de care a dat dovadă.
„Prima oară când am ajuns în Mumbai, nu ştiam încotro s-o apuc. Proveneam dintr-un sat mic şi sărac. Astăzi, autorităţile din Mumbai au denumit două străzi din oraş după numele companiei mele”, spune, mândră, Kalpana Saroj.
Cu toate că tatăl ei i-a permis să urmeze cursurile unei şcoli, Kalpana a fost obligată să se mărite la vârsta de 12 ani. Soţul ei era cu 10 ani mai mare. „Eram bătută de fratele soţului meu şi