Acum câteva săptămâni, când Neagu Djuvara a spus despre Victor Ponta că rămâne "o marionetă" în mâinile lui Ion Iliescu, mi s-a părut că venerabilul istoric subestimează dorinţa tinerilor lupi din PSD de a rămâne singuri la împărţirea prăzii.

De ce să mai stea sub tutela bătrânilor comunişti, când noua echipă a PSD este mai rapace, mai cinică şi mai lipsită de scrupule decât generaţia în umbra căreia a crescut?

M-am înşelat. Lichidarea rapidă şi fără o explicaţie oficială a lui Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir de la conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un sacrificiu ritual, o ofrandă adusă celui care şi azi, după 22 de ani, impune linia ideologică a formaţiunii politice născute din fostul partid comunist. Victor Ponta, dincolo de joaca sa de-a Che Guevara, este un personaj care, la fel ca şi amicii săi Şova şi Mazăre, este tufă de Veneţia în materie de istorie. Nu-l interesează. Poate să fi prins ceva din zbor, la o masă la restaurant cu Mazăre şi alţi băieţi şi, ca să se dea hipster, şi-a pus şapca de revoluţionar. Dar nu cred că schimbarea lui Tismăneanu era pe lista sa de priorităţi. Pentru comparaţie, guvernul Boc l-a schimbat pe liberalul Marius Oprea de la conducerea IICCMER abia în februarie 2010, după vreo 14 luni de la instalare. Viteza cu care Ponta s-a năpustit asupra celui care a patronat raportul prezidenţial de condamnare a crimelor comunismului are o semnificaţie simbolică: arată că noul premier rămâne fidel celui care l-a adus în politică.

Această formă de fidelitate ar putea fi considerată o calitate surprinzătoare din partea unui personaj fără însuşiri, ajuns premier urmare a unui lung şir de întâmplări fericite şi de relaţii bine cultivate. Din păcate, arată mai degrabă cât de puternică este dorinţa de răzbunare într-un PSD care, de facto, nu a mai fost la p