* Le avem fiecare. Ganduri care ne sperie sau care ne starnesc dorinte ascunse. Uneori se manifesta ca niste simple strafulgerari. Alteori ne distrug viata. De unde vin? Sa ne rusinam pentru ele? Sa ne simtim vinovati? Ce inseamna de fapt? O intrebare pe care si-o pune si autorul textului pe care il publicam *
Vazand semnatura unui barbat intr-unul din numerele trecute ale revistei, m-am gandit sa va scriu si eu. Nu ca sa cer ajutor, fiindca nu mai imi e de folos, ci in speranta ca marturisindu-mi povestea voi intelege mai bine criza prin care am trecut, perioada aceea de bezna a vietii mele, cand patima mi-a intunecat mintile. O patima nefireasca, bolnava, cu care am luptat, pe care am invins-o, dar care m-a costat casnicia si o sotie pe care o regret.
O dimineata de vara
Gandul a venit ca un fulger: "Doamne, cat de frumoasa e! Ce trup superb!". Stateam la umbra pe veranda invelita in glicina, iar ea trecea peste pajistea inverzita, indreptandu-se spre raul ce curge prin dosul casei. O casa mica, dar asezata intr-un paradis de verdeata, de la marginea unui sat. Eram in vacanta, era vara, Diana, fata sotiei mele din prima casatorie, tocmai implinise 17 ani si urma sa o sarbatorim in familie. Acum mergea prin iarba desculta, cantand, cu o palarie de soare pe cap, imbracata cu o rochie subtire si transparenta, prin care se vedea linia gratioasa a trupului ce pornise sa se implineasca. Brusc, am simtit o sagetatura in inima si sangele mi s-a urcat la cap. N-am vrut, totusi, sa cred ca ceea ce simt este adevarat. Eram emotionat, atatat, senzatia pe care o traiam nu era a unui parinte. Fata care trecea prin iarba imi placea, ma atragea, ma uitam la Diana, propria mea fiica adoptiva, ca la o femeie.
M-am dus in bucatarie sa-mi fac o cafea. Ceva mai tarziu, cand a intrat in casa, cu un buchet de margarete in maini, am s
