Cea mai mare serie de concerte live şi cel mai important eveniment de acest gen al anului 2012 din Prahova, FREE Fest III, se va desfășura în acest weekend, în parcul Constantin Stere din Bucov.
În cadrul festivalului, se vor reuni unele dintre cele mai celebre trupe din țară, din arealul muzicii rock și electro. Ediția III a FREEFEST-ului, eveniment ce deja a devenit o „ștampilă" pe segmentul festivalelor din țară, se pregătește la o amploare ce va reuni cele două ediții anterioare sub trei aspecte reprezentative: muzică bună, show de calitate și divertisment pe gustul tuturor participanților.
Aflat la cea de-a treia ediție, acest eveniment este organizat de Asociația EuroSpirit și realizat în parteneriat cu Primăria Ploiești și Administrația Parcului Comemorativ „Constantin Stere" Bucov.
Vedeți cum vor circula autobuzele în această perioadă spre parcul Bucov
Organizatorii au mai pregătit spaţii pentru standuri de body-painting, produse specifice evenimentelor (tricouri, brățări, bandane) precum și servicii de alimentație publică.
Pe lângă acestea, va fi amplasat un panou pentru împătimiții de alpinism sportiv, supravegheat de personal calificat și autorizat pentru această activitate.
Programul de vineri, 25 mai
Scena 1:
17 :30 - Killafonic (Ploiesti)
18 :00 - Proof
18 :15 - C.O.D (Bucuresti)
19 :30 - Steelborn (Bucuresti)
20 :30 - East Roots (Bucuresti)
21 :45 - Ţapinarii (Bucuresti)
23 :00 - Luna Amară (Cluj)
24 :30 - Alternosfera (Chisinau)
Scena 2:
2 :00 - Agmantav (Ploiesti)
3 :30 - Andu Simion (Ploiesti)
5 :30 - Genochill (Bucuresti)
Scena 3:
2 :00 - Fane Ghost (Ploiesti)
4 :00 - Podul de lemn (Ploiesti)
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!