Scandalul în care e implicat John Travolta ia proporţii. După ce a fost învinuit în nenumărate rânduri că ar fi homosexual şi mai mulţi maseuri l-au acuzat de hărţuire sexuală, National Enquirer a publicat în exclusivitate fotografii cu starul de la Hollywood, îmbrăcat în femeie. Mai mult, actorul a fost părăsit şi de soţie. Scandalul în care e implicat John Travolta ia proporţii. După ce a fost învinuit în nenumărate rânduri că ar fi homosexual şi mai mulţi maseuri l-au acuzat de hărţuire sexuală, National Enquirer a publicat în exclusivitate fotografii cu starul de la Hollywood, îmbrăcat în femeie. Mai mult, actorul a fost părăsit şi de soţie.
Revista americană National Enquirer a intrat în posesia unor fotografii şocante cu John Travolta, care nu-i fac deloc cinste. Actorul apare îmbrăcat în haine de femeie, poartă sutien, perucă blondă, mărgele şi este machiat. Potrivit publicaţiei, pozele sunt de la o petrecere din Los Angeles, la care a participat starul în anul 1997, la doar şase ani după ce s-a căsătorit cu Kelly Preston. În plus, revista menţionează că actorul a primit o altă lovitură: acesta a fost părăsit de soţie. Kelly s-a săturat de scandalurile în care e implicat Travolta şi, în momentul în care a văzut fotografiile, s-a simţit umilită şi a hotărât să divorţeze, ea părăsind chiar şi casa în care cei doi locuiau.
“Kelly mi-a spus că mariajul lor s-a terminat şi a ţinut să precizeze că ea nu mai locuieşte în aceeaşi casă cu Travolta”, a declarat o prietenă a actriţei, pentru National Enquirer.
Totodată, cotidianul New York Daily News a dezvăluit ieri că reprezentanţii lui Travolta au încercat să cumpere tăcerea unuia dintre maseurii care l-au acuzat pe actor de hărţuire, cu suma de 125.000 de dolari. Însă bărbatul a refuzat.
John Travolta şi Kelly Preston sunt căsătoriţi de 21 de ani.