Mesajul a fost trimis. Multumesc!

750 de televiziuni şi 633 de radiouri funcţionează în România

Publicat in Capital, vineri 25 mai 2012 ·

Cum se vede piaţa media la 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA)? Un număr de 633 de posturi de radio, 750 de posturi de televiziune, cu emisie terestră şi prin satelit, şi 3.727 de reţele de distribuţie prin cablu alcătuiesc audiovizual românesc, rezumă Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

„După 20 de ani de audiovizual românesc, cenzurat doar de constrângeri financiare, ni se oferă acum un număr foarte mare şi variat de programe de radio şi de televiziune. Din această perspectivă, România se poziţionează printre cele mai dezvoltate pieţe ale audiovizualului, din Europa Centrală şi de Est”, spune preşedintele CNA, citat de Agerpres.

Astăzi, se împlinesc 20 de ani de la intrarea în vigoare a Legii audiovizualului şi de la înfiinţarea CNA, organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului.

Potrivit CNA, prima emisie de radio privată s-a produs pe 31 decembrie 1989, din clădirea Casei Scriitorilor de pe Calea Victoriei, pe frecvenţa de 92,7 MHz şi cu un emiţător ajuns în ţară prin intermediul Ambasadei Franţei la Bucureşti. A urmat, la scurt timp, începerea emisiei Radio Unifan, la 11 ianuarie 1990, şi Radio Nova 22, la data de 19 ianuarie a aceluiaşi an.

Simultan, începea în România o altă activitate, absolut necunoscută până atunci, şi anume distribuţia de programe audiovizuale prin reţele de cablu, ceea ce a permis accesul la cele mai importante programe europene de televiziune.

Potrivit comunicatului, cadrul legal instituit prin Legea audiovizualului nr. 48 din 25 mai 1992 venea să reglementeze activitatea de difuzare în regim privat, începută de pionierii acestui domeniu, cu entuziasmul acelor ani, şi, implicit, să spargă monopolul de stat al posturilor publice de radio şi de televiziune. "Au fost creat

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°