Chiar şi în cursul zilei de ieri, când premierul Victor Ponta a operat noi revocări din funcţii şi numiri, liderii USL au încercat să acrediteze refrenul echidistanţei şi profesionalismului. Concret, referindu-se la instituţiile deconcentrate, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a arătat că „România nu se poate repara dacă se continuă o atitudine partizană, sectară, ultrapolitizantă" şi că oamenii numiţi în fruntea acestora trebuie să fie „în slujba cetăţenilor".
La o privire mai atentă pe numirile operate de Victor Ponta de la instalarea la Palatul Victoria încoace se creionează însă un alt tablou.
Departamentul Românii de Pretutindeni
La conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se află, de miercuri, Natalia Intotero, vicepreşedinte al PSD Hunedoara. Aceasta a mai fost secretar de stat, tot la propunerea PSD, în guvernarea PSD-PDL, când s-a şi făcut remarcată printr-o serie de declaraţii (nu ştia că Teodor Meleşcanu nu mai era la acea dată în MAE şi credea că Suedia are preşedinte). Alte reproşuri aduse atunci acesteia au vizat lipsa experienţei în diplomaţie, deoarece activase ca director de şcoală şi consilier judeţean. Mandatul Nataliei Intotero s-a încheiat în MAE o dată cu ieşirea PSD din Guvernul Boc.
Cine îl consiliază pe Victor Ponta
Dintr-un foc, premierul Victor Ponta şi-a asigurat miercuri încă trei consilieri de stat (după Geanina Puşcaşu, asistenta de la Bruxelles a soţiei sale, Daciana Sârbu): Remus Cernea, Liviu Harbuz şi Eugen Orlando Teodorovici.
Primul, Remus Cernea, este liderul Mişcării Verzilor - Democraţi Agrarieni şi a candidat în 2009 la prezidenţiale (când s-a făcut remarcat, printre altele, prin faptul că locuia cu părinţii şi nu avea un serviciu). „Mişcarea Verzilor - Democraţi Agrarieni este cooptată la guvernare începând de miercuri, 23 mai 2012", a ţinut Cernea să transmită presei.