Animalutele sunt in viata noas­tra un izvor nesecat de bucu­rii si de invataminte.

Vedem la ele blandete, devotament si mereu scli­piri de bucurie in ochisori. Fac parte dintr-o familie fru­moasa, cu o sora si un frate pe care ii iubesc foarte mult, cu care mi-am petrecut o copilarie deosebita, ce a lasat in inima mea amintiri placute si dragi. Cu totii umpleam curtea casei de pasarele cazute din cuib, de pisicute si catelusi gasiti pe strada. Parintii nu ne refuzau aceasta placere si nu se suparau atunci cand micutii evadau din cutiuta lor si incepeau sa exploreze si casa. Veneau si ple­cau, ne trezeam in cate o dimineata tristi, des­coperind ca nu mai era nimeni in curte care sa ne in­tampine cu bucurie, asa ca, dupa cateva zile, ne cau­tam din nou alti par­teneri de joaca. Asta pana cand a aparut el... Miki i-am pus numele.

Mama si tatal meu fusesera la o ferma, unde se zbenguiau niste ghemotoci de catei mici si negri. Atentia le-a fost atrasa de unul mai nazdravan, care voia un os dintr-un borcan in care isi cam inte­pe­nise capul. De cand l-au adus acasa a devenit per­sonajul principal... Lapte cu biberonul, leganat, tinut in bra­te mereu, ca sa nu simta lipsa mamei sau a fratio­rilor lui. Primul latrat a declansat o ava­lansa de ra­sete, pentru ca imaginea lui nazdravana nu prea se potrivea cu rolul de paznic fioros al curtii.

A devenit un adevarat membru al familiei. Stia sa se aseze pe buturuga cea mai inalta din curte, pentru a primi inghetata, stia ca din frigider ies mereu bunatati, astfel ca de indata ce il deschi­deam, facea hotarat cativa pasi inauntrul buca­tariei, se invartea in jurul cozii, spre amuzamentul nostru, si atunci cand il eliberam din tarcul lui, ne dadea jos din picioare, cu cea mai dragastoasa im­bratisare. Pe mama o iubea nespus si ne anunta voios, sarind pe poarta, atunci cand auzea masina cu care venea tata de la