Animalutele sunt in viata noastra un izvor nesecat de bucurii si de invataminte.
Vedem la ele blandete, devotament si mereu sclipiri de bucurie in ochisori. Fac parte dintr-o familie frumoasa, cu o sora si un frate pe care ii iubesc foarte mult, cu care mi-am petrecut o copilarie deosebita, ce a lasat in inima mea amintiri placute si dragi. Cu totii umpleam curtea casei de pasarele cazute din cuib, de pisicute si catelusi gasiti pe strada. Parintii nu ne refuzau aceasta placere si nu se suparau atunci cand micutii evadau din cutiuta lor si incepeau sa exploreze si casa. Veneau si plecau, ne trezeam in cate o dimineata tristi, descoperind ca nu mai era nimeni in curte care sa ne intampine cu bucurie, asa ca, dupa cateva zile, ne cautam din nou alti parteneri de joaca. Asta pana cand a aparut el... Miki i-am pus numele.
Mama si tatal meu fusesera la o ferma, unde se zbenguiau niste ghemotoci de catei mici si negri. Atentia le-a fost atrasa de unul mai nazdravan, care voia un os dintr-un borcan in care isi cam intepenise capul. De cand l-au adus acasa a devenit personajul principal... Lapte cu biberonul, leganat, tinut in brate mereu, ca sa nu simta lipsa mamei sau a fratiorilor lui. Primul latrat a declansat o avalansa de rasete, pentru ca imaginea lui nazdravana nu prea se potrivea cu rolul de paznic fioros al curtii.
A devenit un adevarat membru al familiei. Stia sa se aseze pe buturuga cea mai inalta din curte, pentru a primi inghetata, stia ca din frigider ies mereu bunatati, astfel ca de indata ce il deschideam, facea hotarat cativa pasi inauntrul bucatariei, se invartea in jurul cozii, spre amuzamentul nostru, si atunci cand il eliberam din tarcul lui, ne dadea jos din picioare, cu cea mai dragastoasa imbratisare. Pe mama o iubea nespus si ne anunta voios, sarind pe poarta, atunci cand auzea masina cu care venea tata de la
