Astfel că, sub patronajul Fundaţiei Culturale „Principele Carol", în 1922, un gup de intelectuali români a abordat cu diferite prilejuri şi în publicaţiile din epocă această temă, considerată o prioritate, mai ales după Marea Unire din 1918, când tema a intrat şi în preocupările principale ale Consiliului Dirigent, condus de Iuliu Maniu. Căci încă de pe atunci Romulus Vuia, director al şcolii din Diciosânmartin (Ocna Mureş), primise misiunea de a vedea colecţiile etnografice din capitala Ungariei, ocupată la vremea respectivă de trupele române, pentru a putea identifica obiecte etnografice originare din Transilvania duse acolo. Apoi, după înfiinţarea Ministerului Culturii şi Artelor, acesta a primit de la Consiliul Dirigent, dizolvat între timp, suma de 600.000 lei destinată anume înfiinţării unui muzeu etnografic al Transilvaniei la Cluj, etalând grija deosebită a acestui guvern tranzitoriu pentru un asemenea obiectiv cultural-patriotic de primă mărime în afirmarea clară a identităţii românilor de dincoace de Carpaţi. Iar printre intelectualii care s-au dedicat acestui obiectiv a fost în primul rând profesorul George Vâlsan, membru al comisiei de înfiinţare a muzeului iniţiată în acest scop. El l-a ajutat pe Romulus Vuia, care a devenit directorul instituţiei nou-create.

Primul pas a fost făcut în direcţia achiziţionării colecţiei etnografice Orosz, apoi, pentru lărgirea participării la organizarea viitorului muzeu, comisia a fost completată cu Sextil Puşcariu directorul Muzeului Limbii Române, şi Alexandru Lapedatu, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice. Principele Carol a aprobat fără rezerve aceste numiri, sugerate de Emil Panaitescu, Sextil Puşcariu devenind preşedintele comisiei. Astfel a început „ofensiva" propriu-zisă pentru viitoarea zestre a muzeului. Pe lângă colecţia Orosz (ceramică), recunoscută în epocă, s-a achiziţionat, imediat ce a fo