Preluînd o idee enunţată cu ani în urmă de vicepreşedintele Parlamentului European, Catherine Lalumière, Cristina Modreanu afirmă, la rîndul ei, în caietul-program al Festivalului de teatru de la Timişoara, FEST-FDR: „E rolul teatrului să ne facă să ne gîndim la ceea ce avem în comun, nu la ceea ce ne desparte, şi să ne înveţe să ne bucurăm împreună de asta“. Drumul este însă mereu riscant în operaţiunea de evitare a suprapunerilor celor ce „avem în comun“, atîta vreme cît pariul esenţial al actului artistic este, totuşi, invenţia, nu redundanţa, prin urmare contrazicerea („scandaloasă“ uneori, pentru a cita un titlu al lui Handke) orizontului de aşteptare în vederea conturării unuia nou. Asumîndu-şi rolul de „formator cultural şi civic“, cum spune Ada Lupu-Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timişoara, evenimentul şi-a desfăşurat manifestările din acest sfîrşit de primăvară ajungînd la a doua ediţie ca Festival European al Spectacolului – Timişoara (FEST) şi la a şaptesprezecea ca Festival al Dramaturgiei Româneşti (FDR). Spectacolele propriu-zise au urmărit opt secvenţe categoriale: Festivalul Dramaturgiei Romîneşti, Europe on Stage, Story Theatre, Outdoor, Guest Show, Teatrul şi comunitatea, Student Show şi Concursul Naţional de Dramaturgie. Li s-au adăugat ateliere, spectacole lectură, un vernisaj al pictorului Gabriel Bodnariu şi două concerte susţinute de grupurile Paperjam#5 şi KooperativA. Imaginea de ansamblu şi opţiunea pentru detaliu arată încă o dată că, în momentul actual, Naţionalul de pe Bega funcţionează ca entitate pilot a teatrului românesc, într-o serie asumată în anii ’90, pe rînd, de Naţionalul lui Andrei Şerban, Odeonul lui Alexandru Dabija, Naţionalul craiovean al lui Boroghină şi Teatrul Tineretului – cel dirijat de Corneliu Dan Borcia. Benefica diversificare a începutului de mileniu trei, apariţia fenomenelor independente/par