Mesajul a fost trimis. Multumesc!

�nt�lniri "maraton" cu alegătorii

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 25 mai 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, străbate zilnic zeci de kilometri pentru a se întâlni cu alegătorii. De la demararea campaniei electorale şi până astăzi, preşedintele CJ a avut ocazia să-şi prezinte realizările, dar şi proiectele de viitor în faţa susţinătorilor.

Turneul electoral a început la Brăeşti şi a continuat cu Şendriceni, Vorniceni, Havârna, Hilişeu, Pomârla, Mileanca, Broscăuţi, Podeni, Roma, Darabani, Flămânzi, Dersca şi Călăraşi. Galerii foto şi video de la aceste întâlniri pot fi vizionate atât pe site-ul www.tabuleac.ro, cat şi pe pagina de Facebook Mihai Tabuleac Oficial.

În toate locaţiile vizitate, cetăţenii au apreciat proiectele majore pe care Mihai Ţâbuleac le-a promovat, pentru că datorită acestora, vor avea ocazia să fie trataţi şi să-şi aducă copiii pe lume în spitale modernizate, vor circula pe drumuri cu adevărat europene, vor beneficia de apă şi canalizare şi de un sistem eficient de management al deşeurilor.

De asemenea, Preşedintele a prezentat proiectele pe care le are în pregătire pentru viitorul apropiat, proiecte pentru care există deja studii de fezabilitate şi documentaţii tehnice de execuţie. „Mi s-a părut normal ca, înainte de a le cere oamenilor sprijinul pentru un nou mandat, să le demonstrez că am realizat ceea ce am promis acum patru ani. Am promis că aduc fonduri europene în judeţ şi m-am ţinut de cuvânt. Am promovat şi susţinut proiecte de peste 300 de milioane de euro pentru judeţ. Oferta mea e să continuăm împreună pe un drum ce s-a dovedit de succes”, a declarat Mihai Ţâbuleac.

Lista proiectelor aflate în pregătire conţine investiţii în toate domeniile: turism cultural, infrastructură, asistenţă socială, mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.

Autori: comunicat de presa

Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, străbate zilnic zeci de k

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 23 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°