Bogdan Bereteu, un tânăr de 23 de ani din Marghita, candidat pe listele PSD la Consiliul Local din oraş, a murit vineri dimineaţă într-un groaznic accident rutier.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6, pe strada I.L. Caragiale din Marghita, iar la volanul Peugeout-ului 206 era un tânăr de 25 de ani, despre care poliţiştii spun că "nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum".
"Într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare", se arată într-un comunicat al Poliţiei Bihor.
În urma impactului, deosebit de violent, Bogdan Bereteu, 23 de ani, din Marghita, pasager pe bancheta din spate, a murit pe loc, resuscitările medicilor dovedindu-se inutile. Ceilalţi doi ocupanţi ai maşinii, şoferul şi un alt tânăr de 20 de ani, pasager pe locul din dreapta, au suferit răni mai uşoare.
Cei trei tineri participaseră joi seară, până în jurul orei 22, la lipit de afişe electorale într-o vitrină din localitate, împreună cu alţi tineri, după care s-au desprins de grup şi au ieşit în oraş.
Dintre ei, doar Bogdan Bereteu era membru PSD, fiind de altfel şi secretarul organizaţiei de tineret a PSD Marghita. "Îl cunoşteam foarte bine, era membru PSD de mai mulţi ani şi era un băiat extraordinar. Pe lista de consilieri era pe locul 18. Nu ştiu să avem vreun candidat mai tânăr decât el la aceste alegeri", a declarat BIHOREANULUI Emilian Pavel, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Bihor.
"Era cel mai sufletist şi cel mai liniştit dintre toţi. Orice îi cereai, dacă aveai nevoie de ajutor, era acolo", a povestit o altă apropiată a tânărului.
Potrivit preşedintelui PSD Marghita, Gheorghiţă Lupău, Bogdan era student la Ştiinţe Economice, era orfan de tată de mai mulţi ani şi mai are un frate. "Suntem bulversaţi. Ne-a dat