Un bărbat de 31 de ani din comuna prahoveană Bălțești a batjocorit o femeie cu 40 de ani mai mare, din aceeași localitate. Este al doilea caz de viol de săptămâna aceasta, din Prahova.
Polițiștii au fost chemați joi, printr-un apel la 112, în comună, după ce un consătean a găsit femeia la peste 1 kilometru depărtare de casă, într-o stare jalnică.
Echipa operativă care a demarat cercetările a stabilit din primele verificări faptul că în noaptea de 23 spre 24 mai, în jurul orei 3.00, în timp ce femeia dormea, în locuinţa acesteia a pătruns un bărbat care sub ameninţare a dus-o aproximativ 1,5 km, unde a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, după care a abandonat-o.
Citiți aici și despre un alt caz de viol, de săptămâna aceasta, din Urlați
Femeia a fost găsită de un consătean care a anunţat familia şi ambulanţa, fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Suspectul a fost identificat şi depistat de poliţişti, el fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani, din aceeaşi localitate. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestre preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate şi viol.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!