Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a anunţat că proiectul legii sănătăţii este posibil să fie adoptat până la finalul acestui an în Parlament.
Prezent la Târgu Mureş, cu ocazia celei de-a doua ediţii a conferinţelor “Amfiteatrul de sănătate”, vineri, Vasile Cepoi a afrimat, conform Agerpres, că după alegeri urmează să fie prezentată în Guvern noua lege a sănătăţii, care în cazul în care fi adoptat de Parlament ar putea fi gata până la sfârşitul acestui an. Noul ministru al sănătăţii a precizat că în prezent se poartă consultări cu toţi cei interesaţi în elaborarea acestui proiect de lege pentru a afla care sunt aşteptările populaţiei şi a celor care participă la sistemul de sănătate de la acest proiect de lege.
La conferinţa de la Târgu Mureş a cărei teme este “Spitalul public, între anacronism şi eficienţă”, Vasile Cepoi a anunţat că s-a identificat faptul că o reorganizare a spitalului ca o unitate nebugetară constituie din punct de vedere tehnic şi juridic o problemă şi că la această dată specialişti din Ministerul Sănătăţii, din Ministerul Justiţiei şi din Ministerul de Finanţe caută soluţii pentru o astfel de organizare. Acesta a declarat totodată, că “S-a lansat noţiunea de fundaţie, dar o fundaţie cu specific pentru spital, nu în sensul celei definite de OUG 24, ci cu caracter special, o fundaţie-spital“, Cepoi anunţând ca va numi această fundaţie “unitate nebugetară” până când se va găsi un termen mai fericit.
Acesta a subliniat că spitalele funcţionează în limita constrângerilor legislaţiei bugetare, fapt ce le limitează dezvoltarea şi că dacă un spital public doreşte şi are posibilitatea să intre într-o relaţie contractuală cu un asigurator privat, poate să facă acest lucru, să aducă venituri suplimentare printr-o muncă suplimentară a personalului, dar nu poate să-şi remunereze angajaţii suplimentar.
De asemenea, Vasile Cepoi