Primele ore au rulat în tăcere. Taică-su a stat pur şi simplu acolo şi nu a scos un cuvânt, dar din când în când şi-a tras nasul. Lui i s-a părut că făcea asta ostentativ. S-a gândit că bătrânul are o nemulţumire ascunsă, dar nu a ştiut cum să înceapă discuţia.

Tot drumul le-a fost frig. Radiatorul maşinii probabil se stricase, şi-a întins de câteva ori mâna deasupra bordului, dar cu acelaşi rezultat – în palmă simţea doar un fir de aer cald şi asta era prea puţin. Acelaşi drum ca la dus, acum i s-a părut mai greu şi mai lung. Când a schimbat vitezele, a atins uşor piciorul tatălui său şi a auzit cum el se trage mai aproape de geam. I-a venit greu să-şi întoarcă spre el capul şi să-l privească. L-a întrebat totuşi dacă se simţea bine. Bătrânul i-a răspuns – nu.

Câmpul a stat multă vreme în jurul lor pustiu. Şi firele de telegraf păreau îngheţate. Câteva stăncuţe au ţopăit prin zăpadă, apoi şi-au luat zborul şi au trecut prin dreptul parbrizului. În rest, nu s-a întâmplat mare lucru. L-a întrebat dacă vroia să îi spună ce citise în dosar, dar tatăl a răspuns iarăşi – nu. Şi-a făcut atunci curaj şi l-a întrebat de ce nu vroia să îi povestească nimic. I-a răspuns că el n-a vrut de la bun început să ştie ce scria acolo.

– Totuşi nu te-am silit să vii cu mine, i-a zis fiul.

Tatăl a tuşit scurt şi şi-a dus mâna la gură, apoi s-a foit pe scaun, şi-a căutat în palton după batistă, a găsit-o şi şi-a suflat lung nasul.

– Ai vrut să vii cu mine, nu? a insistat fiul.

O maşină din sens opus i-a avertizat cu farurile. Mergeau cu viteză mică, dar şi-a zis c-ar fi prudent să mai încetinească puţin. Toată noaptea de dinainte plouase şi pe jos se formase un strat fin de polei. În curbă a simţit cum maşina se deplasează cu spatele către parapet. A întors volanul încet ca să nu derapeze şi a reuşit să se redreseze.

– Am vrut să vin cu