Parcurile naţionale şi ariile naturale mari au nevoie de protecţia statului, pentru că se confruntă cu mari probleme, din cauza faptului că nu sunt aplicate legile şi nu sunt respectate planurile urbanistice, au declarat reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a mediului, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei europene a Parcurilor. Potrivit acestora, ariile protejate au un uriaş potenţial economic, provenit din conservarea tradiţiilor, obiceiurilor şi îndeletnicirilor româneşti.
"Sate rupte din poveşti, izolate în inima munţilor, sunt cel mai curat izvor de tradiţii şi obiceiuri româneşti. Ele păstrează un mod de viaţă arhetipal, în care relaţia cu natura, pădurea, muntele, apa şi cerul este una de respect reciproc", au declarat organizatorii evenimentului.
Evenimentul coordonat de către Europark Federation a avut loc sub deviza "Priveşte cerul. Atinge un copac. Simte aerul. Regăseşte-te" şi a avut în vedere ariile naturale protejate mari, care adăpostesc cele mai importante ecosisteme continentale.
"În acest domeniu, România ocupă primul loc la nivel european, unde cele 28 de parcuri naturale şi naţionale din ţară conservă ultimele ecosisteme sută la sută naturale de pe continent", potrivit reprezentanţilor Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).
Evenimentul de ieri, organizat de către Asociaţia Administraţiilor de Arii Naturale Protejate, cu susţinerea Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, Ministerului Mediului şi RNP-Romsilva, a fost realizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului, unde a avut loc o expoziţie de fotografii în aer liber. Pentru susţinerea cauzelor ariilor naturale protejate au pledat şi ambasadorii onorifici ai parcurilor: Dan Matei Agathon, Camelia Şucu, Grigore Leşe, Petru Lificiu, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Anton Caragea, Crina Coco Popescu şi Dumitru Prunariu.
Par