Conform lui Onesime Reclus, un geograf francez vestit, citat de M. Theodorian-Carada, francezii nu prea migrau către România. Însă, atunci când o făceau, lăsau urme adânci în societate.

În 1925, din Franţa nu emigrau, pe an, „decât vreo zece mii de francezi, şi mai toţi în America de Sud, Anglia, Belgia, Elveţia, Italia, Spania, Tunis şi Algeria. Se numără pe degete francezii cari au călcat la noi înainte de isbucnirea revoluţiunei franceze. De atunci încolo au ajuns în Principatele Române francezi mai mulţi. În secolul XIX au trecut Carpaţii şi mai mulţi francezi. Puţini din ei s’au mai reîntors în Franţa. Cei rămaşi sunt mai ales pionierii influenţei franceze în România. Ei şi toţi românii ce şi-au făcut studiile lor în Franţa au sădit în sufletul românesc acea francofilie ce uneori se dovedeşte mai puternică decât chiar raţiunea. Oltenia şi Craiova au primit pe aceeaşi cale roadele civilizaţiunei apusene şi simpatia de Franţa“.

Stăpânii slovelor franceze

Theodorian-Carada vorbeşte, la început, despre profesorii de limba franceză din Craiova. „Pe cât ştiu, cel dintâi profesor de limba şi literatura franceză la şcolile cele mari din Craiova (Liceul Carol I) a fost Visamon. Lui i-au urmat Dufour şi Raymond. Dufour a murit pe la 1872 şi nu-mi aduc aminte de dânsul. Am cunoscut însă pe fiul său Jules Dufour, Doctor în drept dela Paris şi avocat la Bucureşti, unde a murit la 1890. [...] Copiii lui Raymond, caşi ai lui Dufour, s’au romanizat cu totul, şi nu au slujit decât România“.

Craiova îi mai găzduia pe Bolivier, tot profesor de franceză, „adus în Craiova de Generalul Magheru ca guvernor la nepotul său Mihai Haralamb. [...] Înainte-i, pe la alte case, mai fuseseră guvernori francezi în Oltenia. Dacă nu mă înşel, chiar Dufour fusese adus de Bibescu la copiii lui, iar Raymond de unul din Bengeşti. Margot, cel ce a tipărit un volum