Au trecut doi ani de când marele actor Jean Constantin a plecat dintre pământeni. Ca să comemoreze acest moment, la iniţiativa prietenilor săi Ionuţ şi Dumi Galani, a Comunităţii Elene din Constanţa şi în prezenţa soţiei sa Nina, a prietenilor, vecinilor şi rudelor, în faţa blocului în care a trăit maestrul, a fost dezvelită ieri o placă comemorativă. De abia acum, soţia sa Nina a avut puterea să vorbească public despre acesta. Au trecut doi ani de când marele actor Jean Constantin a plecat dintre pământeni. Ca să comemoreze acest moment, la iniţiativa prietenilor săi Ionuţ şi Dumi Galani, a Comunităţii Elene din Constanţa şi în prezenţa soţiei sa Nina, a prietenilor, vecinilor şi rudelor, în faţa blocului în care a trăit maestrul, a fost dezvelită ieri o placă comemorativă. De abia acum, soţia sa Nina a avut puterea să vorbească public despre acesta.
"Jean Constantin nu vorbea niciodată cu mine despre moarte. Când am fost la înmormântarea lui Dan Spătaru, au venit mulţi oamnei şi mă întreba: «La mine o să vină tot aşa de multă lume?» , «Nu, la tine o să vină toată Constanţa». Când era bolnav i-am zis să nu se mai ducă la muncă. Dar mi-a răspuns: «Nu pot, vreau să mor pe scenă». Dacă ştia că are un spectacol, peste o lună, nu stătea. Nu putea să lipsească de pe scenă. Era tot timpul acolo, oriunde îl chemau", şi-a amintit Nina Constanatin.
"Eram obişnuită să fiu anunţată că e la spital"
Ultimul său mare spectacol a fost în Capitală. "A iubit scena ca pe propria-i viaţă şi când a avut spectacolul la Bucureşti, la Sala Palatului. Eu nu am putut să mă duc, am fost şi eu puţin bolnavă. Pe la 22.00 mă sună: «Mai e puţin şi se termină». Pe la 0.00, sun eu şi îmi zice «Acuma intru eu». La 2.00 am dat telefon şi l-am întrebat «La ce spital eşti?». «Nu, acum s-a terminat spectacolul». Eu eram obişnuită să fiu anunţată că e la spital. A fost extraordinar. Am spe