Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Transporturilor: Noul termen pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti este 30 iunie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a anunţat, vineri, că noul termen pentru finalizarea autostrăzii Bucureşti - Ploieşti este 30 iunie, după ce inaugurarea acesteia trebuia să aibă loc pe 15 mai.

"Termenul pentru autostrada Bucureşti - Ploieşti, de la centura Bucureştiului până la centura Ploieştiului este 30 iunie. Ferm. Trebuia să fie acum în mai, nu au fost respectate termenele şi uite aşa ne-am lungit. Nu am crezut că va fi atât de departe, dar 30 iunie este un termen real, în urma analizei pe care au făcut-o cei de la minister", a declarat Ovidiu Silaghi, potrivit Agerpres.

Ministrul Silaghi a format o comisie de audit pentru verificarea modului în care a fost derulat acest proiect.

Iniţial, termenul de finalizare a întregului proiect, stabilit în luna decembrie 2011, a fost depăşit pentru ca apoi să fie încheiat un nou contract adiţional, iar finalizarea lucrărilor să fie stabilită pentru data de 15 mai.

Citește și:

Astăzi ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București - Ploiești

Autostrada Bucureşti-Ploieşti face parte din Autostrada Bucureşti-Braşov, cu o lungime totală de 173 de kilometri, o parte din această autostradă, în lungime de 62 de kilometri, urmând să lege municipiul Bucureşti de municipiul Ploieşti.

Pentru această porţiune, lucrările au demarat în 2007 pe secţiunea Moara Vlăsiei-Ploieşti pe 42 de kilometri, unde lucrează un consorţiu de firme româneşti, şi respectiv 2008 (tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei cu o lungime de 19 kilometri), lucrările fiind efectuate de o firmă din Italia.

Valoarea estimată a proiectului Bucureşti-Ploieşti este de 238 de milioane de euro, iar tronsonul va avea 11 poduri, 17 pasaje, 48 de podeţe şi două noduri rutiere.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 30 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 5 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°