Preşedintele Michelin România, Eric Faidy, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că oraşul - singurul din România cotat de specialiştii Michelin la trei stele, ceea ce înseamnă că trebuie vizitat neapărat - a primit această distincţie în urma unei analize foarte riguroase şi o merită.
"Cam acum un an m-am bucurat că Sibiul a apărut în ghidul Michelin cu o cotaţie deosebit înaltă, acum avem musafiri pe cei care sunt vinovaţi de această cotaţie. Am primit o plachetă care reprezintă acelaşi lucru ca în ghid, că Sibiul este o destinaţie de trei stele, este cotaţia maximă", a declarat primarul Klaus Iohannis, sâmbătă, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Primăria Sibiu, cu ocazia sărbătoririi unui an de la lansarea Ghidului Verde Michelin România, în care Sibiul a primit cea mai înaltă distincţie Michelin, trei stele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Michelin România, Eric Faidy, a explicat că i s-a părut potrivit să sărbătorească primul an de la editarea ghidului dedicat României în Sibiu.
"Sărbătorim primul an al Ghidului Verde pentru România şi ne-am gândit că ar fi potrivit să facem acest lucru în Sibiu, o locaţie de top. A devenit acest lucru datorită istoriei sale, culturii, dar şi datorită a ceea ce s-a făcut de către Primărie şi Camera de Comerţ în ultimii zece ani. Am vizitat centrul şi am fost impresionat de tot ce am văzut, este o parte interesantă de istorie pentru România", a declarat acesta.
Eric Faidy a explicat că în elaborarea ghidurilor Michelin este aplicată aceeaşi "metodologie structurată, precisă şi riguroasă peste tot în lume".
"Dacă Sibiul primeşte trei stele şi altul la fel, va fi pentru că au trecut prin acelaşi proces. Avem nouă criterii diferite pe care le aplicăm: prima impresie a vizitatorului, renumele şi popularitatea locaţiei, monumente şi muzee, zone protejate sau diversitatea activităţilor