2 aprilie 1987

Domnul Trifan jură că s-a lăsat de băutură. Astăzi, vine să se ţină de promisiune în casa noastră. Nu e singur, ci însoţit de fiica sa, Agneta. Cum intră în vestibul, domnul Trifan ne roagă să-i arătăm fiicei sale biblioteca şi ce mai considerăm demn de văzut în casa Păunescu.

Problema este să scape puţin de sub supravegherea copilei, care este hotărâtă să păstreze, cu orice preţ, jurământul tatălui său. Trifan îl roagă pe A.P. să scoată de undeva o sticlă cu vin, dar repede, că se întoarce supraveghetorul. Dosită undeva, lângă fotoliu, sticla se goleşte numai în secundele în care domnişoara A. nu se găseşte în încăpere.

Nu ştiu dacă avem sau nu casă mare, dar, măsurat în alcool, imobilul ocupă un spaţiu echivalent cu trei pahare de vin, băute pe nerăsuflate.

A.P. e de părere că domnul Trifan e un mare performer în lupta cu alcoolul, împotriva căruia luptă consumându-l. Nu oricine e capabil să se lase de câteva sute de ori definitiv, într-o singură viaţă, de această preocupare.

Foarte curând, vom pleca la Bârca, în Dolj, unde sperăm să rezolvăm, la un preţ rezonabil, câteva din problemele tehnice ale maşinii, la service-ul fostului fotbalist al Universităţii Craiova, Petre Deselnicu, cu care A.P. ia legătura telefonic.

3 aprilie 1987, Bucureşti-Craiova-Bârca

Vieţaşi ai propriului destin

Refăcut incredibil, datorită tratamentului naturist al lui Valeriu Popa, bunicul meu este, din nou, puternic. şi-a recăpătat pofta de viaţă şi de muncă, după ce, acum numai două luni, mari medici specialişti îi prevăzuseră cel mult două săptămâni de viaţă. Cu apă distilată, pâine neagră şi mere acrişoare, ulterior cu un meniu îmbunătăţit, care a cuprins alte legume uşoare, fructe, miere, grâu încolţit, supe dietetice, nuci, un ou săptămânal şi absolut deloc prăjeli şi carne, bărbatul de 71 de ani, care avea o tumoare de 14 c