Pictori, sculptori, desenatori staruie sa reprezinte corpul in toate intimitatile, pliurile si incordarile sale. Ecorseul, adica redarea corpului fara piele, "jupuit", este una din probele decisive in mai toate scolile de beaux-arts. La 1541, dupa o sfortare de sase ani, Michelangelo termina de pictat scena Judecatii de Apoi, acoperind in intregime peretele din spatele altarului Capelei Sixtine. Impresionanta prin dimensiuni, lucrarea este de o frumusete rara. Criticii insa nu au ezitat, inca de la inaugurare, sa sanctioneze aspru „necuviintele" pictorului, suspectandu-l in egala masura de sfidare, obscenitate si blasfemie. Prea multe corpuri dezgolite, prea multa nuditate - imputasera fariseic unele din fetele bisericesti. Dupa mintea lui Biaggio da Cesena, personaj din anturajul Papei, capela ar fi semanat mai mult cu un bordel de barbati, decat cu o biserica crestina. Istoria a fost in cele din urma ceva mai generoasa cu locul pe nedrept incriminat... In lucrarea sus-pomenita sunt multe scene interpretabile, incarcate de simboluri mistice si religioase. Sfantul Bartolomeu, de pilda, apare in centrul imaginii, la picioarele lui Cristos, tinand in mana o haina de piele. Chipul nu este insa cel al martirului crestin, despre care stim ca a fost jupuit de pagani si apoi decapitat, ci al lui Michelangelo insusi. O fi avut substitutia de capete vreun talc ascuns? Artistul face aluzie, pesemne, la episodul biblic al izgonirii din Rai. Dupa ce au fost modelati de Creator „dupa chipul si asemanarea" sa, Adam si Eva s-au bucurat din plin de splendorile edenice. Textul ne spune ca acestia se plimbau prin gradinile Paradisului cu totul goi si „nu se rusinau". Dupa caderea in pacat, insa, au resimtit jena goliciunii si s-au acoperit cu frunze de smochin. Dumnezeu le-a facut „haine de piele", i-a imbracat cu ele si i-a trimis sa-si faca o viata noua pe Pamant (Facerea, 3,21). Ca