Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distrugerea afişelor electorale, sport de sezon

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Poliţiştii buzoieni au primit zilele trecute mai multe sesizări din judeţ, care semnalau distrugerea materialelor de propagandă electorală. Sancţiunea pentru o astfel de contravenţie poate ajunge la amendîă în valoare de 1.000 de lei.

Vineri, , în jurul orei 15.00, la Poliţia oraş Nehoiu a fost înregistrată o plângere în care se sesiza că în noaptea de 23 mai, a fost distrus un banner electoral ce era amplasat pe raza satului Mlăjet. Imediat după primirea sesizării, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, în noaptea de 23 spre 24 mai a.c., în jurul orei 01.00, un tânăr de 25 de ani din satul Mlăjet a tăiat cordelinele de susţinere ale unui banner electoral, după care a tăiat şi banner-ul şi l-a lăsat lângă un gard.

Poliţiştii au luat împotriva tânărului respectiv măsura sancţionării contravenţionale cu 600 de lei amendă.

Poliţiştii reamintesc buzoienilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 600 la 1.000 de lei.

Bannere cu mesaj electoral, descoperite într-un portbagaj

Vineri, la ora 19.46, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un vânzător de la un magazin de pe raza comunei Cozieni a fost agresat de mai mulţi tineri pe care nu i-a lăsat să lipească afişe electorale pe geamul magazinului.

În sesizarea primită la „112” se preciza că tinerii respectivi se deplasau cu un autoturism, astfel că maşina a fost dată imediat în consemn şi a fost oprită, pe DJ 203 L, de un echipaj din cadrul Secţiei 11 de po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 50 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°