Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregăteşte Federaţia Sportului Electronic

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Reprezentanţii jucătorilor pe PC spun că au început demersurile pentru ca întrecerile lor să intre în categoria celor sportive. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Aproximativ 150 de jucători ai sportului electronic pe PC îşi vor disputa supremaţia în finala primului sezon al Campionatului Naţional, organizat de Profesional Gamers League (PGL).

La Constanţa, astăzi şi mâine, se vor întrece cei mai buni românia la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 12. Iar aspiraţiile organizaţiilor de profil sunt destul de mari.

"Suntem afiliaţi şi participăm la toate evenimentele internaţionale şi ne depăşesc, în Europa, doar ţările nordice şi Germania", spune Silviu Stroe, liderul PGL şi Computer Games.

Ce se joacă

Counter Strike e de departe cel mai popular joc de la noi şi are peste 400.000 de fani în România.

"Acum încercăm să ob­ţinem recunoaşterea sportului electronic ca sport. Practic, trebuie să-i convingem pe cei de la autoritatea naţională pentru sport că şi acesta este un sport în adevăratul sens al cuvântului şi la noi. Pot să dau exemplul bulgarilor, care au deja o federaţie a sportului electronic", e optimist Stroe.

La ora actuală, toţi jucătorii noştri buni au fost recrutaţi de echipe de afară şi joacă în ligi puternice. "De exemplu, la Star Craft avem doi jucători foarte buni care sunt recrutaţi de două echipe din Anglia şi au fost trimişi să joace în campionatul coreean, iar premiile de acolo încep de la câteva sute de mii şi ajung până la milioane de dolari pe sezon ", mai spune Stroe.

Potrivit reprezentanţilor comunităţii jucătorilor pe computer, în România există 10.000 de sportivi, care se "antrenează" în jur de 6-7 ore în fiecare zi.

În toamnă se pregăteşte un eveniment unic la noi, o etapă internaţională de Star Craft.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 40 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 54 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°