Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar nici unul ca Flutur", informează Mediafax.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, sâmbătă, la un miting USL de la Suceava, că Uniunea începe să câştige bătăliile pentru eliberarea României de ceea ce a fost "regimul portocaliu" al lui Traian Băsescu şi le-a transmis simpatizanţilor USL că trebuie să câştige alegerile şi la Suceava.
Premierul a subliniat că are o datorie faţă de oamenii din această zonă a ţării întrucât aici a copilărit, la Pârteşti, şi că atunci când la Bucureşti oamenii stăteau în frig şi nu aveau mâncare, primea din Bucovina "barabule" (cartofi).
"Am datoria de a rupe un necaz, un blestem", a spus Ponta, care a arătat că acest "necaz" al sucevenilor este conducerea actuală PDL a judeţului.
El a mai afirmat că a fost procuror şi că în viaţa lui a întâlnit mulţi hoţi, dar nici unul ca Gheorghe Flutur.
"Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur", a spus Ponta, care a precizat că a cunoscut şi mulţi miniştri, dar niciunul care să omoare găinile oamenilor şi să vândă apă chioară.
El a spus că primarul Sucevei, Ion Lungu, este mai rău decât Emil Boc şi a adăugat că "atunci când aude Lungu de Flutur, parcă aude Boc de Băsescu".
Victor Ponta a susţinut că cei care au greşit politic trebuie să plece din funcţie, iar cei care au încălcat legea trebuie să plătească.
"Cred că într-un partid de mincinoşi şi hoţi ca PDL, cel care a încălcat legea cel mai mult a fost Flutur şi trebuie să plătească pentru asta", a ma